Atenție la pacările neregulamentare!
Redactat de COSMIN RUS in noiembrie 4, 2024
Astăzi, într-un interval de numai 1 oră, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat 11 autovehicule parcate neregulamentar, în zona străzii Nicolae Iorga, în apropierea unei școli gimnaziale, dar și pe o stradă secundară, în zona Căii Dumbrăvii, în municipiul Sibiu.
Polițiștii rutieri au luat azi măsuri ca prima zi după întoarcerea din vacanță a elevilor să fie una în siguranță, ferită de pericolele pe care parcarea neregulamentară le poate genera.
“Acțiunea polițiștilor a vizat conștientizarea conducătorilor auto asupra riscului creat de lipsa vizibilității în intersecții, dar și în preajma trecerilor pentru pietoni, mai ales când este vorba despre traversarea efectuată de copiii mai mici, mai greu vizibili din cauza înălțimii reduse a acestora. De asemenea, polițiștii au avut în atenție și autovehiculele parcate pe trotuar, parțial sau total, și care obstrucționau circulația în siguranță a pietonilor, forțându-i să pătrundă pe carosabil pentru a-și putea continua deplasarea. Ca urmare a activităților desfășurate, 7 conducători auto au fost sancționați contravențional, alți 4 urmând să se prezinte la sediul Biroului Rutier Sibiu pentru lămurirea situației și aplicarea măsurilor în consecință”, transmite IPJ Sibiu.
Polițiștii Biroului Rutier vor continua să monitorizeze intersecțiile din municipiul Sibiu în vederea asigurării unui climat optim de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.