A intrat cu mașina în zidul unei case
Redactat de COSMIN RUS in octombrie 26, 2024
Cinci persoane, dintre care patru minori, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara la Agnita. Din cauza vitezei excesive, tânăra care se afla la volan a pierdut controlul mașinii și a intrat în zidul unui imobil.
Accidentul s-a produs pe strada Avram Iancu, din Agnita.
“Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei neadaptate, o tânără în vârstă de 19 ani, din Agnita, a virat la dreapta și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a celor 4 pasageri, care au fost transportați la spital conștienți.
“La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ. Echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru cinci persoane. Este vorba de un minor în vârstă de aproximativ 17 ani care a suferit un traumatism cranian și a fost dus la CPU Luther, un alt minor în vârstă de aproximativ 15 ani cu traumatism la nivelul membrului inferior, care a fost dus la CPU Agnita și o tânără în vârstă de 19 ani cu multiple escoriații, care a fost transportată la CPU Agnita”, precizează Sg. maj. Raluca Marcu, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Alți doi minori au fost preluați de echipajele SAJ prezente la fața locului. Este vorba de o tânără de 15 ani cu traumatism lombar și un băiat de 17 ani, cu traumatism de genunchi. Ambii au fost transportați la CPU Luther.
Citește și:
Polițiștii nu au realizat ,,un scut uman” în cazul accidentului produs de cetățeanul elvețian
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.