Bărbatul din Sebeșu de Jos dat dispărut, a fost găsit decedat
Redactat de COSMIN RUS in octombrie 3, 2024
Bărbatul de 43 de ani dat dispărut de către familie a fost găsit decedat. După mai multe ore de căutări, trupul acestuia a fost găsit în apropierea localității unde domicilia.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul echipajelor canine din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, pompieri și voluntari, au desfășurat astăzi o amplă acțiune de căutare a unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Sebeșu de Jos, care a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliu. Dispariția bărbatului, cunoscut cu probleme medicale, a fost anunțată de fratele acestuia. După ore de căutări, bărbatul a fost găsit decedat.

“Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat într-un pârâu din apropierea localității.În urma examinării sumare a trupului bărbatului, nu s-au constatat urme ale săvârșirii unei infracțiuni cu violență. Cadavrul a fost preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea autopsiei în vederea stabilirii cauzei decesului”, transmite IPJ Sibiu.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.