Accident pe DN1 la Scoreiu – O victimă este încarcerată
Redactat de COSMIN RUS in august 9, 2024
Polițiștii rutieri intervin la un grav accident de circulație produs pe DN 1, la ieșirea din Scoreiu spre Brașov. Mai multe persoane primesc îngrijiri medicale.
“În timp ce conducea un autoturism spre Brașov, din cauze care urmează a se stabili, o femeie în vârstă de 40 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Brașov, proiectându-l în afara carosabilului”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Din primele informații, mai multe persoane primesc îngrijiri medicale.
“ISU Sibiu intervine în aceste momente la un accident rutier pe DN 1 de pe raza localității Scoreiu. La fața locului sunt mobilizate, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ. Din primele informații o persoană are nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare”, precizează Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Traficul pe DN1 se desfășoară îngreunat.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.