Doi răniți într-un accident produs între Tălmaciu și Sadu
Redactat de COSMIN RUS in iulie 31, 2024
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DJ 105G, între Sadu și Tălmaciu. Traficul în zonă este blocat total.
“Este vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse pe direcții opuse, unul spre Tălmaciu, condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Sadu, celălalt condus spre Sadu de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Tălmaciu. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a șoferului din Sadu și a unei pasagere din mașina pe care acesta o conducea, o tânără în vârstă de 21 de ani, din Cisnădie, ambii fiind transportați la spita,l conștienți”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
“Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și un echipaj SAJ au intervenit de urgență pe DJ 105G, între localitățile Sadu și Tălmaciu la un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme și patru persoane. În urma accidentului două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, este vorba de o femeie de 21 de ani care acuză dureri la membre și atac de panică. Aceasta este transportată la UPU Sibiu de către echipajul SMURD cu medic. Echipajul SAJ a preluat cealaltă victimă, un bărbat de 22 de ani. Celelalte două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Momentan, traficul pe DJ 105G, între Sadu și Tălmaciu, este blocat total.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.