Motociclist băut, accident pe strada Râului
Redactat de COSMIN RUS in iulie 27, 2024
Un bărbat din Sibiu a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce a intrat cu motocicleta într-un autoturism. Motociclistul avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul s-a produs la intersecția străzilor Râului cu Popa Șapcă, în municipiul Sibiu.
“Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Râului, ajuns în intersecția cu strada Popa Șapcă, un sibian în vârstă de 48 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe strada Popa Șapcă de către un alt sibian în vârstă de 26 de ani, oprit regulamentar pentru a acorda prioritate. Testarea alcoolscopică a motociclistului a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Motociclistul a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la spital, conștient.
“Un echipaj SMURD cu medic și mașina medicului de urgență au intervenit la intersecția dintre strada Râului și strada Popa Șapcă la un accident rutier care a avut loc între un autoturism și o motocicletă. Un bărbat în vârstă de aproximativ 48 ani care a suferit un traumatism cerebral și multiple contuzii, a fost transportat la UPU Sibiu, conștient”, a precizat Sg. maj. Raluca Marcu,, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.