Stadiul lucrărilor pe Valea Oltului

Redactat de in iulie 19, 2024

Echipele care lucrează pe Valea Oltului au reușit să defrișeze aproape 40% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi.

Antreprenorul turc a suplimentat echipele responsabile cu siguranța circulației pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar situații de risc în perioada în care traficul rutier este deschis (între orele 20.00 și 6.00). La sfârșitul săptămânii acesteia vor fi aduși alpiniști specializați pentru curățarea versantului. Aceste măsuri fac parte din obligațiile antreprenorului care trebuie să acționeze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.

“Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant și pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau arocamente, antreprenorul montează parapete din beton. În cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va  închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil. Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant pe timpul zilei”, transmit reprezentanții CNAIR.

Reamintim că pe DN7 (sectorul Boița – Lazaret) circulația se desfășoară între orele 20.00 -6.00 pentru toți participanții la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30-17.00, doar pentru riverani. Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august.

Citește și:

Artă la Mocăniță în weekend

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background