Sibiul sub cod roșu de caniculă
Redactat de COSMIN RUS in iulie 15, 2024
Urmează trei zile de foc pentru județul Sibiu. Temperaturile vor atinge 42 de grade Celsius iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Județul Sibiu se află sub avertizare cod roșu de caniculă, până pe data de 17 iulie. Astăzi și mâine, în cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperature maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Miercuri, 17 iulie, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.