Accident în Cristian – O întreagă familie la spital
Redactat de COSMIN RUS in iulie 14, 2024
Trei persoane printre care și un copil de 4 ani au fost rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea Cristian. Mașina în care se aflau a lovit un cap de pod.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, pe fondul unor cauze ce urmează a fi stabilite, un conducător auto, sibian, în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea mașina spre Sibiu, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod”, a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
În urma impactului, șoferul, precum și soția acestuia și copilul lor în vârstă de 4 ani au suferit vătămări corporale.
La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere. De asemenea a intervenit și o ambulanță SAJ.
“Echipajele au acordat asistență medicală pentru trei persoane implicate în accident. Este vorba de un bărbat în vârstă de 50 de ani care a suferit un traumatism cranian și unul toracic, și un minor în vârstă de 4 ani care a suferit un traumatism cranian. Bărbatul împreună cu băiatul au fost transportați de către echipajul SMURD cu medic la CPU Luther. A mai primit îngrijiri medicale o femeie de 34 de ani care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Sibiu”, precizează Sg. maj. Raluca Marcu, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
În acest moment, traficul rutier pe DN1 se desfășoară pe un singur sens, alternativ.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.