Și-a “deschis” sere de cannabis chiar acasă
Redactat de COSMIN RUS in iulie 8, 2024
Un bărbat din Sibiu este cercetat de polițiști pentru trafic de droguri de risc. Acesta a construit la domiciliul său, două sere în care cultiva cannabis.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi înființat și dezvoltat o cultură de canabis, în scopul comercializării către consumatori din județul Sibiu.
“Astfel, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la data de 7 iulie 2024, în urma căreia au fost descoperite și ridicate din două sere (situate în curtea imobilului), 43 de plante de canabis (în diverse stadii de dezvoltare), cu o greutate de aproximativ 25 de kilograme, mai multe recipiente din sticlă și plastic conținând un kilogram muguri de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și un cântar electronic de precizie și mai multe grindere”, transmite IPJ Sibiu.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.