3 răniți în accidentul de pe DN1- O femeie este în stare gravă

Redactat de in iunie 27, 2024

Trei persoane au fost rănite în accidentul produs pe DN1 în zona Mohu. O femeie în vârstă de 37 de ani este transportată la spital în stare gravă.

“ În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, o tânără în vârstă de 22 de ani, din mun. Sibiu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, oprit pe banda 1, cu avariile în funcțiune, în care se aflau conducătoarea auto, în vârstă de 39 de ani și o pasageră, în vârstă de 37 de ani, ambele din Veștem. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor două conducătoare auto, precum și a pasagerei din autoturismul oprit”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

“ Pompierii au acționat pentru descarcerarea unei femei de aproximativ 37 de ani, inconștientă. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD cu medic, pentru a fi transportată la UPU Sibiu. De asemenea, celalalte două femei au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ, pentru a fi transportate la spital. Echipajul SMURD transportă la UPU Sibiu o femeie de aproximativ 40 de ani, conștientă, care prezintă traumatism cranian și multiple contuzii”, precizează Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvnt ISU Sibiu.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Traficul pe DN1, în zona unde s-a produs accidentul este blocat total.

Citește și:

Recomandări FITS, ziua 7

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Continue reading

Current track

Title

Artist

Background