Modificări la legea pensiilor
Redactat de COSMIN RUS in februarie 16, 2024
Orele suplimentare, primele în bani și cel de al 13-lea salariul vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei.
Casa de Pensii a finalizat normele de aplicare pentru noua lege a pensiilor, care ar urma să intre în vigoare din toamnă.
Autoritățile trebuie să pună la punct și sistemul informatic pentru recalcularea tuturor pensiilor. Peste 95 la sută din dosarele celor aproape 5 milioane de pensionari au fost introduse până acum în sistemul electronic. Cu o formula nouă de calcul, autoritățile promit că vor elimina toate diferențele care există în prezent între pensionari, scrie știripesurse.ro.
Prin noua formulă de calcul, autoritățile se angajează să elimine discrepanțele existente între beneficiarii de pensii. Conform noii legi, pensia va fi determinată prin multiplicarea punctului de referință, evaluat la 81 de lei, cu numărul total de puncte acumulate de salariat pe parcursul carierei sale. Aceasta include contribuțiile plătite la bugetul de asigurări sociale, sporurile și orele suplimentare, acolo unde este cazul.
Autoritățile au redus și penalizările aplicate pentru cei care doresc să iasă mai devreme din câmpul muncii. Potrivit noilor prevederi, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv pot solicita pensie anticipată cu până la 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.