Din 2024 zburăm în Rhodos din Sibiu
Redactat de COSMIN RUS in noiembrie 29, 2023
Aeroportul Internațional Sibiu a anunțat destinațiile de vacanță cu zbor direct din Sibiu pentru anul viitor.
Anul 2024 se anunță la fel de divers în alegerea destinației de vacanță cu zbor direct din Sibiu: cinci destinații de vacanță și un total de zece frecvențe săptămânale sunt disponibile pentru rezervare.
În sezonul de vară 2024, se reiau cursele charter de la Sibiu spre destinațiile de vacanță: Antalya (Turcia), Creta Heraklion (Grecia), Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).
O noutate în materie de destinații de vacanță disponibile direct de la Sibiu este Rhodos, o destinație ce se regăsește în pachetele tour-operatorilor cu plecări începând cu data de 13/06/2024.
Sibiu – Antalya Mai – Septembrie 2024 Luni, Marți, Joi, Sâmbătă, Duminică
Sibiu – Creta Heraklion Iunie – Septembrie 2024 Miercuri, Vineri
Sibiu – Hurghada Martie – Octombrie 2024 Joi
Sibiu – Monastir Iunie – Septembrie 2024 Marți
Sibiu – Rhodos Iunie – Septembrie 2024 Joi
„Conchidem că omul harnic se pregătește din timp și își face iarna car și vara sanie! Vă încurajăm ca în mini-vacanța de 1 Decembrie să consultați ofertele partenerilor noștri: Amara Tour, Christian Tour, Coral Travel, Dertour, Karpaten, Paralela 45, TUI, respectiv Tez Tour și să alegeți cu încredere serviciile aeroportului nostru!” – a declarat Marius Ioan GÎRDEA, Director General Aeroportul Internațional Sibiu.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.