Doi din cei trei suspecți în Dosarul Kreiner au fost prinși
Redactat de COSMIN RUS in noiembrie 19, 2023
Doi dintre suspecții care l-au jefuit și ucis pe Adrian Kreiner au fost prinși de autoritățile din Irlanda de Nord și Scoția.
Laurențiu Ghiță a fost identificat și reținut în Scoția, iar Marian Minae se află în custodia autorităților din Irlanda de Nord.
“În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. În cauză, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare. Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”, transmite IGPR.
Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză. Este vorba despre Cosmin Zuleam, care încă este dispărut.
La data de 19.11.2023, Tribunalul Sibiu a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și doua infracțiuni de tâlhărie calificată.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.