Proteste în Sănătate
Redactat de COSMIN RUS in noiembrie 17, 2023
Personalul TESA de la spitalele de Pneumoftiziologie și de Psihiatrie a organizat astăzi un protest spontan. Angajații se tem că în următoarea perioadă veniturile lor ar putea scădea drastic.
Personalul TESA din Sănătate anunță că ar putea bloca acordarea salariilor în spitale în luna decembrie 2023, dacă Guvernul va continua să ignore cu desăvârșire această categorie importantă de personal, fără de care nicio unitate sanitară nu ar putea funcționa.
Astfel, proteste spontane de avertizare ar putea începe în spitalele publice, în orice moment.
“Considerăm o sfidare faptul că marți, 14 noiembrie 2023, personalul discriminat TESA, care asigură practic administrarea si întreținerea spitalelor, a fost din nou „ELIMINAT” din Proiectul Legislativ(PLX 172/2023), proiect privind modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății. În urma votului parlamentarilor, doar amendamentul pentru lucrătorii protestatari din CNAS a fost acceptat (2500 salariați). Prin urmare, amendamentul adoptat de SENAT și pentru personalul nemedical – TESA-Administrativ ( 30 000 de salariați) a fost respins de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților. Dacă aceste soluții se pot găsi doar când se pornesc acțiuni greviste, iar dialogul social este ineficient pentru personalul nemedical din spitale, atunci si personalul TESA este dispus ca după ani si ani de frustrări „să pună PIXURILE JOS” , constatând că altfel va rămâne și în continuare ignorat la infinit, pe post de CENUȘĀREASĀ a sistemului sanitar ,”trimisă la colț” cu fiecare ocazie legislative”, precizează Odeta Veștemean, președinte Sindicatul TESA Sibiu.
“ Reamintim cā personalul TESA a fost total discriminat în actuala Lege a Salarizării si exceptat de la orice fel de stimulent sau majorare de-a lungul ultimilor 7 ani in comparație cu personalul medico-sanitar, îndurând permanent o umilință si o discriminare salarială nemaiîntâlnită în niciun alt sistem sanitar din UE ! De asemenea și cu prilejul OUG 63/2023- personalul nemedical TEHNIC -ECONOMIC SI ADMINISTRATIV (TESA) a fost din nou EXCEPTAT de la stimulentele acordate încă o dată doar pentru personalul medico-sanitar. Precizam ca din aceasta categorie de personal fac parte atât salariați cu studii superioare (ex :economiști, juriști, ingineri ,cat si colegi cu studii medii si muncitori).
În condițiile în care în prezent nu putem avea nicio garanție că discriminarea din SĀNĀTATE va fi într-adevăr ELIMINATĀ, în noua lege a salarizării (care, oricum, se pare că se va aplica cel mai devreme în anul 2025), UNIUNEA TESA DIN SĂNĂTATE solicit Guvernului si Parlamentului să găsească de urgență o soluție de compensare a personalului nemedical din spitale așa cum a găsit si pentru personalul din CNAS.
Solicităm de asemenea soluții pentru ca NICIUN VENIT ÎN PLATĂ SĂ NU SCADĂ ÎN SPITALELELE DE MONOSPECIALITATE, în urma aplicării Legii „Austerității” (Leg.Nr. 296/2023) ȘI soluții pentru ca SALARIILE PERSONALULUI NEMEDICAL SĂ FIE INDEXATE CEL PUȚIN CU NIVELUL INFLAȚIEI, CARE LA ACEST MOMENT ATINGE COTE ALARMANTE!”, a mai declarat Odeta Veștemean, președinte Sindicatul TESA Sibiu.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.