Accident la ieșire din municipiul Sibiu
Redactat de COSMIN RUS in octombrie 1, 2023
O conducătoare auto din Alba care a vrut să pătrundă în drumul național, nu a acordat prioritate unui alt autoturism cu care a intrat în coliziune.
“Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, dinspre Viile Sibiului, o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Alba, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Șura Mare de către un medieșean în vârstă de 28 de ani”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.


În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital conștientă.
“ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 14 la ieșirea din municipiul Sibiu la un accident rutier. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere. Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale unei femei de 49 de ani care a suferit un traumatism cranian și care a fost transportată la UPU Sibiu și unui bărbat de 28 de ani cât a refuzat transportul la spital”, a precizat Sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
În zonă se circulă îngreunat.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.