Conferințele ASTRA: Educația în prim plan
Redactat de COSMIN RUS in septembrie 25, 2023
„Cercetarea ca educație” și „Ziua Educației” sunt cele două subiecte care vor fi abordate, în 29 septembrie și 5 octombrie, în cadrul următoarelor două întâlniri prilejuite de proiectul Conferințele ASTRA.
Invitații celei de-a treia întâlniri sunt Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA, iar discuția va fi moderată de Valer Cosma, istoric și manager al Bibliotecii ULBS. Subiectele de discuție vor abordata evoluția sistemului educațional românesc până la momentul actual, schimbările necesare, nevoile profesorilor și ale tinerilor pe care aceștia îi pregătesc și, desigur, importanța educației în viața fiecăruia.
„Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a marilor actori culturali din România, dar mai ales din județul Sibiu. Evenimentele se desfășoară sub forma unor dezbateri având ca temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități locale din sfera culturală sau civică, fiind gândite ca dezbateri înregistrate video, la care publicul interesat poate participa în auditoriu.
Seria de discuții a debutat în data de 14 septembrie 2023, cu evenimentul „De ce este fotografia o artă” și a continuat pe 20 septembrie 2023, cu evenimentul „Locul artiștilor contemporani”.
Conferințele sunt găzduite de American Corner Sibiu, spațiul situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, și sunt transmise live pe pagina de Facebook și în mediul online.
Proiectul „Conferințele ASTRA” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.