Viaductul din Gara Mică intră în reparații

Redactat de in septembrie 8, 2023

Viaductul din Gara Mică, intră în reparații capitale. Pasajul nu mai este sigur pentru circulație. Suprastructura trebuie înlocuită complet.

Primăria Sibiu caută o firmă care să găsească cele mai bune soluții pentru fluidizarea traficului, îmbunătățirea transportului în comun, repararea căilor de acces și mărirea capacității străzilor colectoare. Potrivit unei expertize, la această oră foarte multe elemente ale viaductului sunt degradate.

Au fost descoperite probleme în ceea ce privește îmbrăcămintea asfaltică de pe trotuare care este fisurată, îmbătrânită și prezintă vegetație. Plăcuțele de prindere a parapetului pietonal sunt în general cu vopsea exfoliată și ruginite. La majoritatea elementelor infrastructurii (culee, stâlpi, rigle, ziduri de sprijin) torcretul este puternic faianțat, fisurat, coșcovit.

De asemenea, la elementele de infrastructură situate sub rosturile de dilatație se înregistrează cele mai importante dilatări: infiltrații masive, pete de rugină, depuneri de săruri, beton fisurat, bucăți de beton desprins sau în pericol de desprindere. În special la primele două fâșii marginale de pe ambele părți din toate deschiderile s-au constatat degradări importante. S-au observat fisuri și exfolieri ale betonului și la grinzi din deschiderile centrale.

Viaductul va fi reparat și va avea, trei benzi de circulație, din care două spre ieșirea din oraș.

„Soluția proiectată va ține cont de următoarele recomandări: analizarea unei soluții de creare a trei benzi de circulație de 3,5 m fiecare, două pentru sensul de mers înspre ieșirea din oraș și o bandă pentru intrarea în oraș; redimensionarea trotuarelor pe ambele părți ale carosabilului; realizarea unor piste de biciclete cu zona de siguranță, marcate cu vopsea antiderapantă verde; scările amenajate pentru trecerea pietonală peste calea ferată vor fi amenajate și cu rampe pentru biciclete/persoane cu dizabilități; asfaltul pentru zona carosabilă să fie de calitate superioară; pentru semnalizarea orizontală se vor executa marcaje rutiere cu vopsele bicomponente; se va moderniza rețeaua de iluminat public, cu realizarea sistemului de contorizare și aprindere; se va avea în vederea menținerea corpurilor de iluminat cu leduri; se va realiza rețeaua de canalizație metropolitană”, se precizează în caietul de sarcini.

Valoarea contractului pentru realizarea serviciilor de proiectare (DALI + DTAC + DTOE + PT + DE + verificare + obținere avize + asistență tehnică) este de 250.000 de lei. Ofertanții pot trimite propunerea tehnică, propunerea financiară, draft-ul de contract semnat, atestatele/autorizațiile solicitate în caietul de sarcini și formularele până la data de 14.09.2023.

Citește și:

Cupa României – Tragerea la sorți

Urmărește-ne pe #facebook și#instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lumeAICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Continue reading

Current track

Title

Artist

Background