Mopediști în ilegalitate

Redactat de in iulie 1, 2023

Doi bărbați au fost depistați de polițiști în trafic în timp ce conduceau mopede neînregistrate și fără a deține permis de conducere.

Primul dintre ei a fost oprit pe raza localității Târnava, de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică. Bărbatul, un localnic în vârstă de 46 de ani nu deținea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedul este neînregistrat.

Ieri seară, în jurul orei 21,30, pe strada Principală din localitatea Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 45 de ani.

Și în acest caz, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, iar în privința mopedului, polițiștii au stabilit că nu este înregistrat.

Cei doi bărbați s-au ales cu dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Citește și:

Transport de lemne fără documente

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background