Mediaș, Cetate Medievală

Redactat de in iulie 1, 2023

În perioada 7 – 9 iulie, la Mediaș are loc ediția cu numărul XIX a festivalului ,,Mediaș, Cetate Medievală”.

Timp de trei zile vor fi organizate scenete de teatru, concerte de muzică medievală și renascentistă, expoziții, ateliere de gastronomie, demonstrații ale ordinelor cavalerești, animație stradală și multe surprize.

Deschiderea târgului de meșteșugari are loc vineri, 7 iulie, de la ora 13:00, la Hanul Greweln. Parada Medievală are loc tot vineri, și va începe în Piața Corneliu Coposu, la ora 20:00, având ca punct final al traseului, Hanul Greweln.

Sâmbătă, la Muzeul Municipal Mediaș se va desfășura începând cu ora 18:00, o ceremonie nobiliară, urmată de „Straja Cetății Mediaș“, alături de călăreții Antares.

Festivalul ,,Mediaș, Cetate Medievală” readuce la viață, prin intermediul  ordinelor cavalerești, meșteșugarilor și artiștilor, legendele, dansurile și cântecele medievale, alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu.

Programul festivalului:

Vineri, 7 iulie

13.00 – Deschiderea târgului de meșteșugari

17.00 – Prezentarea meșteșugarilor

18:00 – Zânele Silvane – Zânele și forța lor tămăduitoare

19.00 – Pregătire de paradă

20:00 –  Parada Medievală – de la Primăria Mediaș (Piața Corneliu Coposu), cu prezentarea artiștilor și  asociațiilor de reconstituire istorică

20.50 – Prezentarea participanților și a programului

21:00 – Concert Cimpoierii din Transilvania

22:00 – Închiderea taberelor medievale

Sâmbătă, 8 iulie

11.00 – Prezentarea participanților și a programului

Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă la taberele medievale

14:30 – Nosa – dansuri medievale

15:00 – Concert Huniade Cantores

15:50 – Truverii – farse medievale – Farsa Elixirului

16:10 – Zânele Silvane – Inițiere în arta Zânelor Silvane

16:40 – Truverii – farse medievale – Farsa Cuvei

17.00 – Anacronism – Manevre și tehnici de luptă

17.30 – Paladinii de Terra Medies – spectacol interactiv cu publicul

18.00 – Ceremonie Nobiliară la Muzeul Municipal Mediaș, Straja Cetății Mediaș alături de călăreții Antares

18.30 – Străjerii Cetății Bistrița – spectacol interactiv cu publicul

19:00 – Nosa – dansuri medievale

19.30 – Ignis Vultus – Armele de foc ale secolului XV

20.00 – Ciocnirea civilizațiilor – invazia otomană a Transilvaniei, demonstrația de luptă cu participarea tuturor combatanților

20:30 – Zânele Silvane – Dansuri, vrajă și descântec

21.00 – Concert Truverii – Trubadur călător prin Europa

22.00 – Spectacol cu foc Fire Dreams

Duminică, 9 iulie

11.00 – Prezentarea participanților și a programului

Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă

15.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania

14.50 – Străjerii Cetății Bistrița – Teatru medieval

15.30 – Nosa – Atelier de dansuri medievale

16.30 – Anacronism – Jocuri Medievale

17:30 –  TerraUltrasilvana – demonstrații de arme

18:00 – Conflictul etern – demonstrații de luptă între otomani și transilvăneni, prezentarea armelor de foc

18.30 – Nosa – dansuri medievale

19.00 – Ceremonia de închidere a Festivalului ,,Mediaș – Cetate Medievală“

19:10 – Zânele Silvane – Călătorie în lumea Zânelor Tămăduitoare

20:30 – Concert Truverii – De drag de domnițe

21.30 – Spectacol cu foc – Fire Dreams

Citește și:

Liber pe Valea Oltului

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background