Ambulanța pentru monumente la Fântânele

Redactat de in iunie 10, 2023

Ambulanța pentru monumente lucrează din greu la refacerea acoperișului bisericii din satul Fântânele. Se caută voluntari care să ajute la finalizarea proiectului.

Situat foarte aproape de Sibiel, în Mărginimea Sibiului, satul Fântânele este de un pitoresc aparte prin porțile din lemn și casele înșiruite, unele din lemn, altele din zidărie, așezate de o parte și de alta a străduțelor înguste pavate cu piatră de râu. Construită din piatră și cărămidă în a doua jumătate a sec. XVIII, biserica „Sfântul Nicolae” este așezată pe cel mai înalt punct din localitate, urcarea la ea făcându-se printr-o scară acoperită.

“ Dacă vă place să descoperiți locuri noi, să învățați mai multe despre patrimoniul construit (şi nu numai) şi să petreceți timp de calitate în timp ce oferiți o mână de ajutor, vă invităm alături de noi.  Intervenția va avea loc până pe 8 iunie, iar lucrările vor consta în refacerea învelitorii degradate cu țiglă tradițională de tip solzi. Se va pastra țigla existentă, piesele degradate fiind înlocuite.  A șasea interventie a început la biserica veche din Fântânele. Vreme răcoroasă, vânt dinspre sud, stare de spirit bună, comunitate angajată. Schimbăm lați, punem țiglă ca să protejăm minunăția asta de pictură de secol 18. Vă anunțăm că am găsit cele mai faine țigle. Ne-au venit câteva ajutoare, dar mai e nevoie!”, spun reprezentanții asociației.

Pe tot parcursul procesului de restaurare, voluntarii vor fi îndrumați de restauratorii Ștefan Vaida și Ionuț Dobra.

Citește și:

Expoziție și bucătărie tradițională în muzeul ASTRA

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background