ANM anunță ploi torențiale: cod galben în vestul județului Sibiu în timp ce vestul țării se află sub cod portocaliu

Redactat de in mai 30, 2023

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, cod galben și portocaliu valabile pentru astăzi, 30 mai, ce vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată, averse torențiale și grindină. Avertizările sunt valabile până la ora 20, respectiv ora 23.

Descărcări electrice și grindină în sud-vestul județului Sibiu

Conform ANM, prima avertizare de cod galben este valabilă miercuri până la ora 20 în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și Oltenia. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi astăzi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni. În jumătatea de vest a teritoriului instabilitatea atmosferică se va menține pronunțată și în a doua parte a zilei de miercuri (31 mai).

Cod portocaliu în vestul țării

Tot astăzi, de la ora 12 va intra în vigoare și un cod portocaliu de ploi torențiale și grindină, valabil până la ora 23.  În județele Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara și Arad vor fi averse torențiale și grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Sursa: ANM

 

Citește și:

„Hora de la Rusca” revine și în acest an în localitatea Sebeșu de Jos

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background