La Hunedoara s-a deschis „Târgul European al Castelelor” – ediţia a VIII-a
Redactat de Bogdan Troanca in mai 26, 2023
Cetăţi, castele şi muzee importante din România se prezintă în faţa vizitatorilor Castelului Corvinilor în standuri dedicate, amplasate în curtea exterioară a obiectivului
Evenimentul este o ocazie excelentă atât pentru spectaculosul edificiu din Hunedoara cât şi pentru alte obiective turistice din zonă şi din ţară de a se promova şi a-şi face cunoscută povestea şi, implicit, oferta turistică şi culturală.

Datorită „Târgului European al Castelelor”, Castelul Corvinilor îşi reconfirmă statutul de „motor” al turismului pe plan judeţean şi zonal.

Ediţia din acest an a „Târgului European al Castelelor” cuprinde, pe lângă prezentările de la standuri, mai multe demonstraţii şi momente interactive cu publicul care se vor derula în decursul a două zile (26, 27 mai), până la orele 20:00: tabere şi ateliere medievale, tir cu arcul, dansuri şi prezentări de ţinute medieval, spectacol cu efecte pirotehnice, cascadorie şi lupte cavalereşti, reprezentaţii ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi ale Cavalerilor Cetăţii Roşii – Sibiu.

Așadar:
• vineri – 26 mai 2023:
10:00 – deschiderea oficială a târgului;
10:00 – 20:00 – program interactiv cu publicul: tabere și ateliere medievale, tir cu arcul, dansuri și prezentări de ținute medievale, spectacol cu efecte pirotehnice, cascadorie și lupte cavalerești – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și ale Cavalerilor Cetății Roșii – Sibiu.
• sâmbătă – 27 mai 2023
10:00 – 20:00 – program interactiv cu publicul: lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și ale Cavalerilor Cetății Roșii – Sibiu.
Își vor spune povestea, la standuri:
• Cetatea Alba Carolina;
• Castelul Bran;
• Castelul Karolyi Carei;
• Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva;
• Cetatea Medievală Mălăiești;
• Palatul Brukenthal Avrig, Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal;
• Cetatea Feldioara – Marienburg;
• Cetatea Medievală Râşnov;
• Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”;
• Cetatea Făgăraş;
• Castelul Teleki;
• Cetatea Devei;
• Muzeul Memorial „Octavian Goga”;
• Cetatea de Scaun a Sucevei – Suceava Princely Fortress;
• Castelul Sturdza – Miclăușeni;
• Cetatea Ardud.

Citește și:
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe mail.