Peste 500 de elevi sibieni au participat în cadrul proiectului „Lăsați copiii să vorbească despre deșeuri”

Redactat de in mai 25, 2023

În cadrul proiectului „Lăsați copiii să vorbească despre deșeuri”, peste 500 de elevi din școlile sibiene au participat la o lecție utilă și interactivă despre colectarea selectivă

Evenimentul a fost desfășurat într-o atmosferă relaxantă și plină de surprize, la CineGold din Promenada Mall.

Ediția din acest an, a IV-a la număr, s-a desfășurat în zilele de 22 și 23 mai, fiind cofinanțată ca și celelalte ediții de Primăria Sibiu, prin Agenda Comunității.
Ar putea fi o caricatură cu 7 persoane, ecran, mochetă şi text care spune „Tu știi ce se întâmplă cu gunoiul ca care produci? "LĂSAȚI COPIII SĂ VĂ VORBEASCĂ DESPREDEȘEURI" INTREABĂ-TIC COPILUL! PR DE: PROIECT SPRIJINIT SOMA”
Cei prezenți au avut ocazia să afle informații despre colectarea separată a deșeurilor și reciclare direct de la specialiștii în domeniu de la Adi Eco Sibiu și Soma Sibiu. Ce este microplasticul și cum ne afectează sănătatea, unde ajung deșeurile pe care noi le punem separat acasă, ce se întâmplă cu cei care nu reciclează și ce facem când nu vom mai avea unde să aruncăm gunoiul sunt doar câteva dintre curiozitățile celor mici despre care au întrebat și au primit răspuns.
Ar putea fi o caricatură cu ‎afiş şi ‎text care spune „‎ن ACTNECOFIN SIBIU Tu știi ce se întâmplă cu gunoiul pe care îl produci? ÎNTREABĂ-ȚI COPILUL! "LĂSAȚI COPIII SĂ VĂ VORBEASCĂ DESPRE DEŞEURI" EDIȚIA AIV-A PROIECT SPRIJINIT DE: AZETS ROMGAZ PRIMA SSOMA COLECTAR RATARE DCLAL ESEURI‎”‎‎
Cu ajutorul ochelarilor VR, copiii au vizionat un film 3D de realitatea virtuală prin care au putut vedea cum arată stația de sortare a deșeurilor de la marginea Sibiului și unde ajung concret gunoaiele aruncate de ei.
Atmosfera a fost întreținută de actrița Teatrului Gong, Raluca Răduca, precum și de supereroii reciclării: PetRică, BioRel, Mărie-Hârtie, Miticlă și Tanti Rezi.
Ar putea fi o caricatură cu 2 persoane, televizor, ecran, lego şi text
La ediția din acest an au participat elevii de la Școala nr. 21, Colegiul Național ”Octavian Goga”, Școala ”Regele Ferdinand”, Școala ”Nicolae Iorga” și Centrul de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu.
Evenimentul a fost organizat de Asociația de Bun Gust, prin Agenda Comunității 2023.
Citește și:
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informații care ar putea deveni o știre?

Trimite-ne un mesaj la 0786200207, pe WhatsApp sau pe mail.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background