
Lucrările la tunelul Momaia, parte a secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu–Pitești, au intrat într-o etapă tehnică esențială, odată cu montarea sistemelor specializate pentru siguranță și exploatare. Stadiul fizic al întregului tronson a ajuns la aproape 85%.
Constructorul austriac PORR desfășoară în prezent lucrări complexe în galeriile tunelului Momaia, unde sunt montate sistemele anti-incendiu, instalațiile pentru evacuarea noxelor și a fumului în caz de incendiu, precum și sistemele de iluminat. Aceste echipamente sunt esențiale pentru funcționarea în condiții de siguranță a infrastructurii rutiere subterane.
Urmează montarea ușilor antifoc la trecerile dintre cele două galerii rutiere ale tunelului (două treceri pietonale și o trecere auto), aplicarea vopselei anticorozive pe pereții galeriilor, colmatarea rosturilor de dilatație a căilor de rulare. Stadiul fizic al lucrărilor pe șantierul secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km) a ajuns la aproape 85%. În ritmul actual, circulația pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1) va fi deschisă încă de anul acesta, mai devreme față de termenul contractual (februarie 2027), transmite CNAIR.
Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș, cu o lungime de 9,86 kilometri, reprezintă una dintre cele mai complexe porțiuni ale Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești. Proiectul are o valoare de 1,67 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport 2021–2027, fiind considerat un obiectiv strategic pentru conectivitatea rutieră dintre Transilvania și Muntenia.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/18/romania-bilant-dramatic-pentru-2025-in-fiecare-zi-trei-oameni-si-au-pierdut-viata-in-accidente-rutiere/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

În anul 2025, accidentele rutiere din România s-au soldat cu 1.293 de decese și peste 3.100 de persoane rănite grav, potrivit datelor...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Idei de cadouri pentru 8 Martie. Ce daruri au devenit tot mai populare
Ziua de 8 Martie se apropie, iar mulți români sunt deja în căutarea cadoului potrivit pentru femeile importante din…

Accident pe DN1 la Bradu. Două mașini implicate
La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de …

A treia ediție Fidelis: Dobânzi de până la 7,10% pe an
Cea de a treia ediție de titluri de stat Fidelis a început vineri, 6 martie. Subscrierile sunt deschise până pe 13 martie, iar dobânzile ajung…
Andrei Rațiu a fost votat ,,tricolorul lunii februarie” 2026
Trofeul pentru cel mai bun jucător al naționalei în luna februarie i-a fost acordat jucătorului echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu.…
Stiri locale

Accident pe DN1 la Bradu. Două mașini implicate
La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de …

A treia ediție Fidelis: Dobânzi de până la 7,10% pe an
Cea de a treia ediție de titluri de stat Fidelis a început vineri, 6 martie. Subscrierile sunt deschise până pe 13 martie, iar dobânzile ajung…

Idei de weekend: drumeții, natură și evenimente speciale de 8 Martie
Locuitorii și turiștii din județul Sibiu au la dispoziție mai multe activități în aer liber în acest weekend, care coincide cu Ziua Internațională...

Șofer de TIR prins băut și cu viteză peste limită pe DN1, în Scoreiu
Un șofer de TIR în vârstă de 37 de ani, din județul Vrancea, a fost sancționat de polițiștii rutieri după ce a fost surprins circulând cu viteză...
