Sindicaliștii de la Filarmonica de Stat continuă protestele
Redactat de COSMIN RUS in martie 30, 2023
Pentru a șasea săptămână la rând, membrii sindicatului vor purta banderole albe în timpul concertelor.
Membrii de sindicat reclamă concedierea abuzivă a unui instrumentist angajat al Filarmonicii de mai bine de 30 de ani. Conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu respinge în continuare calea dialogului, după șase săptămâni de acțiune colectivă a membrilor sindicatului prin purtarea banderolelor albe, denunțând lipsa de dialog și transparență în instituție. Între timp, un alt muzician deschide proces împotriva conducerii, pentru concediere abuzivă.
“După ce colegul nostru Dumitru Trocin, angajat prin concurs pe post pe perioadă nedeterminată, a fost dat afară, fiind forțat să demareze un proces pentru a cauta dreptatea în instanță, domnul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu a emis o nouă decizie de concediere abuzivă către un alt muzician din compartimentul artistic, solist instrumentist si angajat la Filarmonica de Stat Sibiu timp 33 de ani”, transmit sindicaliștii.
“ Conform hotărârii manageriale, decizia a fost luată sub pretextul că solistul instrumentist, muzicianul de 58 de ani figurează la Casa Județeană de Pensii Sibiu, însă colegul nostru nu a semnat nicio decizie de pensionare şi nu primește pensie. La ora actuală, ca şi în cazul lui Dumitru Trocin, el a devenit șomer. Angajații instituției știm că adevăratul motiv pentru concedierea solistului instrumentist care este un muzician de calibru cu o îndelungată performanță şi deosebită prestaţie în cadrul orchestrei noastre şi care reprezenta un exemplu de profesionalism pentru orice muzician, este că îl deranja pe manager. Metodele manageriale abuzive de intimidare, hărțuire si de dezbinare a orchestrei si felul dictatorial prin care acesta conduce instituția sunt mărturisite însuși chiar de managerul Cristian Lupeș in ultima conferința de presa desfășurată în cadrul Filarmonicii unde recunoaște deschis că aplică “presiunea si cearta” asupra angajaților”, mai spun reprezentanții sindicatului din Filarmonica de Stat.
Protestele din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu au început în data de 23.02.2023. Acţiunea artiștilor din cadrul SAIFS continuă şi în perioada următoare, din cauza refuzului constant al conducerii Filarmonicii de Stat Sibiu de a remedia problemele semnalate de către sindicaliști.
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu