Trei copii au fost reținuți pentru furt
Redactat de Bogdan Troanca in august 20, 2021
Trei copii au fost reținuți pentru furt de poliție, după ce autoritățile au descoperit că au comis mai multe furturi.
Furturile au fost făcute în două magazine din Promenada Mall, dar și din câteva locuințe.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reușit să identifice ieri trei minori sibieni, în vârstă de 15 și 17 ani, bănuiți de furt și furt calificat. În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că în perioada 17 iunie – 19 iulie, cei trei minori ar fi săvârșit cinci infracțiuni de furt și furt calificat din societăți comerciale și locuințe private.
Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii de la investigații criminale continuă cercetările în acest dosar.