Noi reguli pentru persoanele care se întorc în țară
Redactat de Bogdan Troanca in iulie 27, 2021
Noi reguli pentru persoanele care se întorc în țară. CNSU a făcut noi modificări pentru persoanele care se întorc din țări afectate.
Astfel, a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Pentru copiii cu vârste între 6 și 16 ani, scutirea de carantină se face în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore, înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din țările aflate în zonele galbenă și roșie.