Vaccinurile împotriva tuberculozei ajung la Sibiu
Redactat de Bogdan Troanca in iulie 21, 2021
Vaccinurile împotriva tuberculozei ajung la Sibiu. Acestea sunt necesare nou-născuților și au lipsit timp de patru luni din maternitatea din Sibiu.
Acestea vor ajunge, însă, săptămâna aceasta, anunță CJ.
Pentru copiii mai mari de 3 luni cărora nu le-a fost administrat vaccinul în maternitate se va face o testare în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu.
Pentru restul copilașilor, vaccinarea va începe de îndată ce dozele ajung la Sibiu.
Reprezentanții Ministerului sănătăţii au încheiat toate procedurile necesare achiziţionării centralizate a unui număr de 406.000 de doze de vaccin împotriva tuberculozei la începutul lunii iulie.