Sibiul a fost inclus pe paltforma Bookingham
Redactat de Bogdan Troanca in iulie 14, 2021
Sibiul a fost inclus pe paltforma Bookingham devenind al 10-lea oraș inclus în rețeaua care ajută atât turiștii cât și businessurile.
Prin intermediul aplicației se poate beneficia de rezervări, programări, discount-uri și promoții din industria HoReCa și non-HoReCa.
Platforma de rezervări online le propune managerilor și proprietarilor de afaceri digitalizarea, în special pentru businessurile mici și mijlocii. Aceștia au oportunitatea de a-și gestiona rezervările și programările dintr-o singură aplicație, beneficiază de promovare în social media și li se pune la dispoziție o suită de servicii, pentru atragerea și fidelizarea clienților prin intermediul SMS și email.
La un an de la lansarea în Cluj-Napoca, Bookingham este prezent în Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, București, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.
Până în prezent, cifrele indică 50.000 de utilizatori clujeni și 15.000 de rezervări realizate prin intermediul Bookingham.