Papa Francisc a fost internat
Redactat de Bogdan Troanca in iulie 5, 2021
Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru a fi operat la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.
Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, suferă de o boală diverticulară a colonului, iar potrivit purtătorului de cuvânt, operația era programată.
Papa a fost internat duminică după-amiază în spitalul Gemelli din Roma, dar data exactă a operației încă nu a fost anunțată.
Este pentru prima dată când Papa Francisc este internat în spital, de la alegerea sa ca Suveran Pontif în 2013.
Papa, care are un singur plămân, suferă ocazional de crize de sciatică, ceea ce îi îngreunează mersul. Totuși, problemele intestinale datează de mai mulți ani. În 2014, el și-a anulat în ultimul moment o vizită din această cauză.