Elevii au susținut prima probă la examenul de Bacalaureat
Redactat de Bogdan Troanca in iunie 28, 2021
Elevii au susținut prima probă la examenul de Bacalaureat. Probele scrise au început astăzi cu Limba şi literatura română.
La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au de comentat o poezie, iar la cel de-al treilea subiect au avut de comentat particularitățile unei nuvele studiate.
Conform ministrului Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, doar 77% dintre absolvenţii din promoţia curentă s-au înscris în această primă sesiune, procentul fiind mai mic comparativ cu cel al elevilor din promoţia trecută care au susţinut examenul.
Primele rezultate vor fi afişate pe 5 iulie – până la ora 12:00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi în intervalul orar 12:00 – 18:00.