Tragedie în Dâmbovița
Redactat de Bogdan Troanca in iunie 10, 2021
Tragedie în Dâmbovița. Un microbuz care ducea copii la şcoală a fost implicat într-un accident. Doi adulți decedați și cinci minori răniți.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informa că pe DN 71 Târgoviște-Sinaia, în apropierea localității Aninoasa, județul Dâmbovița, a avut loc o coliziune între un microbuz de transport persoane și un autoturism.
În microbuzul implicat au fost 9 copii evacuați de la locul accidentului, până la sosirea echipajelor de intervenție. Trei dintre aceștia au plecat de la locul intervenției cu alte mijloace, iar ceilalți șase se aflau la aproximativ 200 de metri de locul accidentului.