Mulți sibieni s-au vaccinat cu serul Johnson&Johnson
Redactat de Bogdan Troanca in iunie 4, 2021
Mulți sibieni s-au vaccinat cu serul Johnson&Johnson. Recent serul a fost introdus în cabinetele medicilor de familie și mulți au optat pentru el.
Deși campania de vaccinare la medicii de familie cu serul Johnson&Johnson a pornit greoi în județul Sibiu, lucrurile au început să se miște și mii de sibieni au ales acest ser anti covid care se administrează într-o singură doză.
Din 10.05.2021 a fost demarată campania de vaccinare împotriva Covid-19 și în cabinetele de medicină de familie din județul nostru. Vaccinul Johnson&Johnson, a fost livrat în cabinetele de medicină de familie care au solicitat vaccin și până în acest moment au fost vaccinate 2.727 de persoane.
În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva Covid-19 un număr de 1.977 sibieni, din care 160 cu vaccin AstraZeneca, 212 cu vaccin Johnson&Johnson, 34 cu vaccin Moderna și 1.571 cu vaccin Pfizer.