Cehia ridică carantina pentru români
Redactat de Bogdan Troanca in mai 25, 2021
Cehia ridică carantina pentru români. Românii care vor să călătorească în Cehia nu mai trebuie să stea în carantină.
Autoritățiile cehe au revizuit condițiile de intrare în țară. Ministerul Afacerilor Externe anunță că măsurile s-au aplicat încă de luni.
Principalele modificări vizează eliminarea obligativității carantinării și a celei de-a doua testări în termen de 5 zile de la sosirea în Cehia.
Totodată, persoanele care sosesc din România și tranzitează teritoriul ceh în maximum 12 ore sunt exceptate de la obligațiile completării Formularului Electronic de Localizare și prezentării rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 la intrarea pe teritoriul ceh. Rămâne obligatorie purtarea unei măști respiratorii FFP2 sau echivalent în locurile publice.
MAE subliniază că, în continuare, nu sunt permise călătoriile în Cehia în scop turistic.