Sibiu pe locul al doilea
Redactat de Bogdan Troanca in mai 14, 2021
Municipiul Sibiu pe locul al doilea din punct de vedere al îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) pentru 2030.
Pe locul trei urmează Timișoara, dar niciunul din aceste orașe nu acumulează cinci punte din zece posibile.
Municipiul București și județele Timiș și Cluj, în această ordine, sunt singurele trei din România care iau notă de trecere din punct de vedere al îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) pentru 2030.
La nivel de localități, lor li se adaugă comuna Dumbrăvița, de lângă Timișoara, orașul Otopeni, de lângă București și comuna Giroc, tot de lângă Timișoara, care ating acest scor.