Doliu în literatura românească
Redactat de Bogdan Troanca in mai 13, 2021
Este doliu în literatura românească. Scriitoarea Ileana Vulpescu, autoarea romanului „Arta conversaţiei”, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 89 de ani.
Ileana Vulpescu, născută în 1932, în Bucureşti, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România în 1972.
A debutat în literatură în 1966, a publicat schițe și nuvele, iar succesul l-a cunoscut odată cu publicarea romanului „Arta conversaţiei” (1980), care a primit premiul „Cântarea României”. Pe lângă acesta, a mai publicat volumele „Rămas-bun casei părinteşti” şi „Sărută pământul acesta”.
Ea a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975), a scris proză şi teatru şi a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă.