Rata de infectare, în scădere
Redactat de Bogdan Troanca in mai 6, 2021
Rata de infectare, în scădere. Municipiul Sibiu a ajuns în jurul valorii de 2 la mia de locuitori. Unele restricții se vor ridica.
Pentru că a scăzut sub 3, se vor ridica o parte dintre măsurile anti covid, dar vor rămâne în vigoare cele care se impun atunci când rata se încadrează între 1,5 și 3 la mia de locuitori.
Mai exact, de duminică, 9 mai, restaurantele, pub-urile, cafenelele dar și sălile de spectacole se vor redeschide la interior. Dar, și acum, cu ceva limite.
Limita este faptul că nu se pot primi clienți sau spectatori decât în limita a 30% din capacitatea de la interiorul locației. Restaurantele și barurile se vor închide la ora 21, pentru că restricția de circulație între orele 22 și 5 rămâne valabilă, fiind una impusă la nivel național. De asemenea se menține obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, inclusiv în cele deschise.