Cum se vor desfășura slujbele de sărbători
Redactat de Bogdan Troanca in aprilie 21, 2021
Reprezentanții au comunicat cum se vor desfășura slujbele de sărbători și care vor fi condițiile impuse pentru ca oamenii să participe.
Aceste slujbe vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în condițiile stării de alertă .
Astfel, respectarea regulilor de protecție va fi asigurată de voluntari, iar Sfânta Lumină va veni de la Ierusalim.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020. Este vorba de dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane, în interior, și 1,5 metri între persoane, în exterior.
Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial.