Un șofer a fost prins beat la volan
Redactat de Bogdan Troanca in aprilie 20, 2021
Un șofer a fost prins beat la volan de către polițiștii sibieni. Acesta conducea un autoturism în stare avansată de ebrietate.
Pe data de 19 aprilie în jurul orei 20,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Hașag, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.