Ce face Adela Popescu în sarcină

Redactat de in aprilie 20, 2021

Vedeta de televiziune este însărcinată cu al treilea copil, însă nimeni nu știe ce face Adela Popescu în sarcină.

adela popescu

Dacă majoritatea femeilor ăn al 6-lea trimestru de sarcină încearcă să se relaxeze și să stea cât mai mult în casă, iată că Adela Popescu face fix pe dos. Recent vedeta de televiziune a plecat cu familia într-o vacanță la soare.
Este în luna a șasea de sarcină, dar este foarte activă, se simte foarte bine. Adela Popescu, Radu Vâlcan și cei doi copii ai lor au plecat, într-o vacanță binemeritată.

În doar câteva ore au ajuns în Egipt unde s-au cazat la un hotel pe malul mării și de acolo a început relaxarea.
Vedeta, însărcinată cu al treilea copil, s-a pozat lângă piscină în timp ce copiii se jucau.
De asemenea Adela Popecu a făcut și primele declarații de acolo.

„Și am ajuns în Egipt. Acum suntem în Hurghada, acum câțiva ani am fost în Sharm El Sheikh, dar aici ne place mai mult pentru că este nisipul mai bun, plaja mai lată, intrarea mai lină. Acolo sunt multe pietre, intrarea e mai grea, pe un ponton.”, a transmis vedeta fanilor ei.

Adela Popescu va naște al treilea copil în luna iulie, la mijlocul lunii, mai exact, și nu vrea să facă o operație de cezariană, preferă natural, la fel ca la ceilalți doi băieței.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background