Două persoane au fost intoxicate cu fum
Redactat de Bogdan Troanca in aprilie 19, 2021
Două persoane au fost intoxicate cu fum, o femeie de 60 de ani şi un bărbat de 65 de ani, după un incendiu care a izbucnit la apartament.
Sâmbătă într-un apartament de pe strada Regele Ferdinand din Sibiu a avut loc din primele informații un incendiu. Una dintre victime a fost transportată la spital, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.
Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul I al unui bloc de pe strada Regele Ferdinand, unde pompierii militari au intervenit cu două autospeciale.
Bărbatul a fost mai puternic afectat și a fost transportat de urgență la spital.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unor țigări aruncate în coșul de gunoi fără să fie stinse.