De 1 mai cluburile vor fi închise
Redactat de Bogdan Troanca in aprilie 12, 2021
De 1 mai cluburile vor fi închise, chiar dacă restricțiile de circulație sunt ridicate, a anunțat Ministrul de Interne, Lucian Bode.
Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, cu respectarea condiţiilor de protecţie sanitară şi respectarea acelei reglementări – maxim 70 la sută din capacitatea de cazare să fie ocupată
În ceea ce priveşte petrecerile, de 1 mai clubruile vor fi închise şi, în funcţie de indicele la mia de locuitori, se știe până la ce oră avem permisă deplasarea.
„În noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise și ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca, pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, sigur, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment, nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat ministrul.