Bugetul Sibiului pe anul 2021
Redactat de Bogdan Troanca in aprilie 7, 2021
Consilierii locali sibieni au fost convocați, joi, în ședință extraordinară, pentru a vota bugetul Sibiului pe anul 2021.
Bugetul Sibiului pe anul 2021 va fi de aproape 1 miliard de lei și va fi votat de consilierii locali într-o ședință extraordinară programată pentru 8 aprilie.
Suma finală a bugetului este de 994.944.510 lei, din care 445.959.630 lei la secțiunea de funcționare și 548.984.880 lei la secțiunea de dezvoltare.
Bugetul este mai mare cu aproximativ 10% față de bugetul anului precedent, creșterea provenind din veniturile din contractele de finanțare din fonduri externe nerambursabile obținute de administrația locală. Anul acesta creșterea bugetară se datorează ”în principal, veniturilor din contractele de finanțare din fonduri externe nerambursabile obținute”, cea mai mare parte a banilor din buget urmând să ajungă la investiții.
Valoarea totală a contractelor de finanțare nerambursabilă semnate de administrația locale este de 305 milioane lei, cu perioadă de implementare 2018-2022.